Ostaşul fara ordin

A fost un copil chinuit

Mai rar ştia de vorbit

Tacea şi nu vorbea

Şi mai des ascultare facea

Ascultarea o făcea de mic

Crescând  la înţelepciune

                               voinic

Ascultarea o făcea cu dragoste

Se ascunde în el un oşte

Mai învăţa bine şi rugăciunea

Ca să întărească înţelepciunea

Şi la Academie de teologie fusese

Pentru a cunoaşte sensul vieţii

A vieţii celei cereşti

Pentru a ştii, măi frate

                         cine eşti

Eşti un oşte iscusit

Că învingi gîndul nedorit

Din mintea omului

Pentru truda Domnului

Şi fusese chinuit de duhul curviei

Ce cazuse în lenevie

Lenevia în boală patologică

Ce sensul vieţi nu ave nici o logică

Şi se începu un razboi

Ce puterile mari nu împărţeau în doi

Ostaşul ştia cauza lui

Că e păcatul din persoana lui

La razboi era chemat

Şi arma în mana i-a dat

El nu se lupta nu împuşca

Dar ştia toată viclenia cea rea

Slujea în spioneria de elită

Că găsi repede greşiala lui

La alt conducator, cu tot păcat

                                      ca a lui…

Şi adversarul găsi acelaş viciu

Că ostaşul a reacţionat cu suspiciu

Şi a fost pedepsit conducătorul

Că oataşul s-a întors la Domnul

Şi toti uitră de ostaşut curajos

Că a adus mare folos

Adversarul gasi un nou erou

De ostaşul uitase dinou

Ţara se elibera de separatism

Ca eroi mulţi dupa război

Şi s-a scos ţara săracă din

Dar ostaşul a rămas fără ordin.